Nou-promovata Dunărea Călărași s-a impus în meciul disputat pe teren fostei campioane a României, Viitorul, scor 1-0. Honciu a marcat unicul gol al partidei din lovitură liberă. La finalul partidei, antrenorul formației oaspete, Dan Alexa, a precizat că există foarte multă concurență pe posturi, care îi motivează pe jucători.
„O victorie importantă, împotriva unei echipe foarte bune, care produce fotbal, cu jucători de calitate. Ne-au dominat astăzi, am avut și puțină șansa, dar am avut foarte mare determinare, ne-am bătut pentru fiecare minge. Fiecare a încercat să respecte cât mai mult ce le-am cerut.
Lucrurile sunt foarte clare. Avem concurență pe posturi. Fiecare se pregătește și joacă pentru a rămâne în echipa, nimeni nu este de neînlocuit. Atâta timp cât vor da totul, vor juca. Viitorul a avut în fața noastră cele două jocuri din Europa League care au contat foarte mult. Una peste alta, o victorie importantă, cu puțină șansă, pentru că la acel penalty se putea întâmpla orice”, a spus Alexa.
A fost prima victorie din istoria formației din Călărași în primul eșalon din România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER